Trimite-mi noutati despre cursuri!

Tarta cu fistic si fructe rosii

Listă cu preferințe Partajează
Partajează cursul
Legătură la pagină
Partajează pe media socială

Despre curs

Fisticul este unul dintre cele mai interesante ingrediente folosite in cofetarie prin delicatetea lui, dar si prin dificultatea de a-i echilibra gustul. O cantitate prea mica inseamna lipsa aromei specifice, in timp ce o cantitate prea mare inseamna o compozitie ce are prea multa grasime. Din punctul meu de vedere, este aroma cea mai greu de echilibrat, insa cand reusesti sa faci asta, se simte ca o mica victorie a gustului bun, a perfectiunii fisticului si a combinatiei excelente dintre acesta si fructele rosii.

Tartele sunt produse ce imbraca multe forme in cofetarie. Ce va prezint astazi este o tarta moderna, ce nu respecta forma ori aspectul unei tarte clasice, inclinand mai mult spre aspectul cofetariei moderne care respecta aceleasi tehnici de lucru al elementelor dar in care nimic nu mai este imposibil, citand din marii cofetari moderni. De altfel, cofetaria moderna este o amalgam de tehnici de lucru vechi cu forme noi, creativitatea debordanta, unicitatea si cautarea propriului stil.

Ce ramane insa cel mai important in orice nivel al cofetariei este gustul, iar aceasta tarta cu fistic si fructe rosii are ce spune in materie de gust. Fisticul delicat si prospetimea fructelor rosii sunt o combinatie exploziva, adesea intalnita in produsele de cofetarie in tarte, in torturi ori praline. De altfel, mi se pare ca fisticul merge excelent in combinatie cu diverse fructe, tocmai pentru ca acea componenta grasa pe care o poseda are nevoie de un element de prospetime care sa o tina sub control.

Aceasta tarta cu fistic si fructe rosii, desi nu are forma unei tarte clasice, pastreaza aceleasi elemente texturale: avem un blat crocant dar aerat prin sable Breton, o crema a carei onctuozitate este memorabila, un accent de gust si o explozie de arome prin marmelada de fructe rosii si un decor exact asa cum imi place mie – organic, proaspat, care sa te imbie sa consumi desertul imediat.


Elementele acestei tarte moderne cu fistic si fructe rosii sunt:

  • Sable Breton
  • Chantilly cu fistic si ciocolata alba
  • Marmelada de zmeura

Ce vei învăța?

  • Aluaturi fragede
  • Pate brisee
  • Pate sucree
  • Pate sable
  • Sable Breton
  • Chantilly cu fistic
  • Marmelada de zmeura
  • Pectina - ce este si cum se foloseste

Conținut curs

Introducere
Echipamente si ustensile, ingrediente, reteta completa

  • Ustensile si echipamente
  • Ingrediente
  • Reteta completa

Sable Breton
Despre Sable Breton si aluaturile fragede folosite in cofetarie, atat la tarte moderne cat si la tarte clasice

Chantilly cu fistic
Chantilly este una dintre cele mai simple creme folosite in cofetarie, dar si cea mai cremoasa si fina

Marmelada cu zmeura
Marmelada cu zmeura este o crema ce foloseste fructele la intensitatea lor maxima, folosind pectina pentru a obtine textura dorita

Finisare tarta cu fistic
Finisarea tartei moderne cu fistic presupune montajul acesteia si decorarea